joi, 4 noiembrie 2010

Ce insemneaza construirea unei Biserici


La praznicul Sfantului Dimitrie,Parohia noastra a obtinut in dar un teren, in orasul Itri,pentru constuirea unei Biserici noi.Multumim lui Dumnezeu pentru aceasta minune,dar si donatorilor Daniele si Miluta.Domnul sa-i binecuvanteze iar pe noi sa ne ajute la aceasta mareata lucrare!
Atasam un meaj al Patriarhului DANIEL,transmis unei manastiri din America,desprea importanta ridicarii unei Biserici.


"Zidirea unei biserici într-o comunitate este lucrarea cea mai folositoare şi mai sfântă. A zidi o biserică înseamnă a deschide o poartă nouă a Cerului şi a înălţa o Casă nouă a lui Dumnezeu. Biserică înseamnă în limba greacă adunarea oamenilor convocată de Dumnezeu. Deci Biserica este cea care ne adună pe toţi laolaltă în iubirea lui Dumnezeu şi ne uneşte cu Dumnezeu, pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică. Spaţiul sau locaşul în care se adună oamenii în iubirea Preasfintei Treimi se numeşte tot biserică.
O biserică nu se zideşte în fiecare an, ci o dată la două, trei sute de ani. Aşadar, zidirea unei biserici este o şansă şi o chemare tainică a lui Dumnezeu pentru cei ce sunt contemporani cu zidirea unei biserici, adică este pentru ei prilejul de a deveni ctitori şi ziditori ai Casei lui Dumnezeu. Multe din ctitoriile voievodale din România împlinesc acum 500 sau 600 de ani… Să ne gândim câte generaţii, câte persoane s-au rugat şi s-au sfinţit în ele de-a lungul timpului! Această taină a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi a oamenilor pentru Dumnezeu şi întreolaltă este cultivată şi binecuvântată de Biserică.
De aceea, în Biserica Ortodoxă ctitorii sunt numiţi “fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori”. Ei vor fi pomeniţi şi atunci când nu vor mai avea pe nimeni din neamul lor ca să-şi amintească de ei. Când se construieşte o biserică de zid se edifică şi lumina ei în sufletele celor ce o construiesc. În comunitatea în care se zideşte o biserică se înduhovniceşte comportamentul credincioşilor, pentru că, odată cu zidirea materială a bisericii, în interiorul sufletului lor se zideşte biserica spirituală a comuniunii frăţeşti în credinţă, a jertfelniciei şi milosteniei, a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Totodată se intensifică mai mult convingerea că biserica este a credincioşilor iar ei sunt ai lui Hristos Căruia Îi zidesc biserică, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea oamenilor.
Construirea unei biserici noi şi mai ales a unei mănăstiri noi reprezintă deci o dovadă a credinţei vii şi jertfelnice, mărturisită de o comunitate creştină harnică şi darnică."
preluat de pe www.patriarhia.ro

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an