luni, 25 iunie 2012

Cugetari


                 "Ai pacatuit? Vino in Biserica si sterge pacatul tau. Ori de cate ori cazi pe un drum, tot de atatea ori te si ridici; astfel, ori de cate ori pacatuiesti, de atatea ori sa te si pocaiesti. Nu deznadajdui, nu fi nesarguincios, ca sa nu-ti pierzi nadejdea in bunatatile ceresti care s-au pregatit pentru noi. Si chiar daca si la batranete ai pacatuit, pocaieste-te si vino in Biserica. Aici este spital, nu tribunal. Aici se da iertare, nu ti se cere a raspunde pentru pacate. Spune-I lui Dumnezeu: "Tie unuia am gresit si rau in fata Ta am facut" (Psalmul 50, 4), si te va ierta. Arata-I pocainta si te va milui." (Sfantul Ioan Gura de Aur).

                  "Frate, să faci toată viața ta un singur lucru: chiar dacă apui în fiecare zi, cu alte cuvinte, chiar dacă mori în fiecare zi, chiar și preț de o secundă, prin păcate sau neatenții, trebuie să învii în aceeași zi. Orice moarte trebuie urmată de o înviere, în fiecare zi! Îți mai spun ceva: fii atent la secundă, le fiecare secundă! O secundă, o biată secundă, la care nici măcar nu suntem atenți, și mântuirea poate fi pierdută."
Arhimandritul Arsenie (Papacioc) de la Techirghiol +19 iulie 2011

                  " Sufletul care s-a predat voii Lui Dumnezeu nu se teme de nimic: , nici de furtuna, nici de talhari, de nimic. Si orice i s-ar intampla , el spune: " Asa I-a placut Lui Dumnezeu" . Daca e bolnav, gandeste: "Insemna ca am nevoie de boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o".
Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup."
(Siluan Athonitul - "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei") 

                  "Nimic nu-i dezbinà mai mult pe oameni dacat invidia, care este o boalà neinchipuit de grea si mult mai ptimejdioasà decat iubirea de argint, càci ea este ràdàcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este multumit atunci cand dobindeste ceva, pe cand cel ce invidiazà nu se multumeste dacat atunci cand semenul sàu nu dobandeste nimic.Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Existà o nebunie mai mare decat asta????????"   (SF IOAN GURA DE AUR)  

sâmbătă, 16 iunie 2012

Aluat de Zorica Laţcu



Doamne, sfântul Tău cuvânt 
Este, pe acest pământ, 


Aluat pe care-l pui 
În făina gândului, 


Şi faci gândul să dospească
Dospitura cea cerească.

Tu care toate le poţi,
Pentru toate, pentru toţi,

Pune-n mine aluat,
Să-l dospesc neîncetat

Şi preasfântul Tău cuvânt
În covată să-l frământ.

Şi-n cuptorul cel de foc
Al durerilor să-l coc

Şi să fac sfinte prescuri,
Pentru cuminecături.

duminică, 10 iunie 2012

Despre pomelnic şi acatist


"Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta" (Luca23.42)

Mergând Duminica la Sfânta Biserică, bucuria şi mulţumirea noastră sufletească parcă nu este deplină dacă nu ducem (după posibilităţi), o mică jertfă la altar, înainte de a începe Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie: un pomelnic, o prescură, una sau mai multe lumânări, smirnă, tămâie, cărbuni pentru cădelniţă, ulei pentru candele...
POMELNICUL
Dar ce este un pomelnic? Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor, în viaţă sau decedate, pe care le pomeneşte preotul în slujbe sau în rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni" - aducere aminte. Deci a pomeni - în ritualul creştin - înseamnă a rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios pentru a atrage harul lui Dumnezeu, pentru a căpăta iertarea păcatelor lui etc. în Noul Testament acest termen de pomenire este folosit de multe ori: 1. Atunci când în casă la Simon leprosul, femeia păcătoasă, a turnat mir pe capul lui Iisus şi El a zis: „Oriunde se va propovădui Evanghelia se va spune ce a făcut ea, SPRE POMENIREA EI" (Matei 26:13). 2. Lui Corneliu sutaşul păgân, pentru că era foarte milostiv i se arată un înger al Domnului şi-i spune: „Corneliu!... Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, SPRE POMENIRE, înaintea lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 10:4-31). 3. Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus a zis: „POMENESTE-MĂ, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta "(Luca 23:42). 4. „Ce este omul, că-l POMENEŞTI pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? "(Evrei 2:6).
CUM SE SCRIE CORECT UN POMELNIC
Trebuie să ştim cum se face un pomelnic, adică cum şi ce trebuie scris. în primul rând să avem grijă să scriem pe cei vii în partea stângă, iar pe cei morţi în partea dreaptă, şi în nici un caz invers, cum am observat pe câteva pomelnice.
RUBRICA CELOR VII, aflată în partea stângă a pomelnicului, trebuie să înceapă prin pomenirea celor care păstoresc cu ajutorul lui Dumnezeu Sfânta Biserică Ortodoxă (de exemplu: Patriarhul Daniel, Mitropolitul Teofan, Episcopul Siluan, Episcopul Nicodim), apoi trebuie să scriem numele preotului care ne-a botezat, numele celui care ne-a cununat (dacă preotul care ne-a botezat sau ne-a cununat nu mai trăieşte, trecem numele în partea dreaptă, la cei morţi), şi să nu uităm niciodată să trecem numele preotului duhovnic prin care ni s-au iertat păcatele (de exemplu: Pr. Vasile). Aşa este bineplăcut lui Dumnezeu să ne rugăm unii pentru alţii! Continuăm cu numele părinţilor, naşilor, copiilor, al celor care ne-au făcut bine şi al celor care ne-au făcut rău, şi la sfârşit trecem şi numele nostru (căci aşa imi spunea părintele meu duhovnic: „Roagă-te tu pentru toţi, că de tine are Dumnezeu grijă!").
RUBRICA CELOR MORŢI trebuie să fie neapărat în partea dreaptă a pomelnicului. O completăm la fel: începem cu cei adormiţi din clerul bisericesc (se înţelege, pe care i-am cunoscut, spre exemplu: Mitropolitul Nestor, Mitropolitul Firmilian, Arhimandritul Cleopa, Pr. Ioan...) şi continuăm cu toţi cei adormiţi din neamul nostru. Oamenii au obiceiul de a pune după numele celui care a murit fără lumânare o cruce, după numele celui care a murit nespovedit şi neîmpărtăşit pun două cruci iar după numele celui care a murit fără lumânare, nespovedit şi neîmpărtăşit, trei cruci, lucru care nu are nici-un rost, fiindcă murind aşa, nepregătiţi din vina lor sau a familiei, nu există rugăciuni în plus sau speciale pentru ei. Deci nu trebuie nici să punem acele cruci, nici să scriem cu litere: fără lumânare, nespovedit, neîmpărtăşit. Nu trebuie scris în dreptul numelor nici: „pomenit de şase săptămâni, pomenit de un an, pomenit de şapte ani", pentru că nici în aceste cazuri nu există rugăciuni speciale.
ACATISTUL
Uneori primim în Sfântul Altar de la creştini pomelnice cu titlul ACATIST. Termenul acatist (din limba slavonă - akatistu sau din limba greacă modernă - akatistos) are două înţelesuri: 1. Slujbă bisericească ortodoxă cuprinzând rugăciuni în cinstea Domnului Iisus Hristos, a Pururi Fecioarei Măria sau a unor sfinţi. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru personae înscrise pe ea reotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. În mod greşit unii înţeleg prin acatist o slujbă de blestem. Expresia „A da acatiste (un acatist)" înseamnă a cere preotului să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, pentru persoanele din acatist. în timpul citirii Acatistului nu se stă jos, în strane, ci în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunea. La Acatist aducem pomelnicul pe care se trec numai numele celor vii pentru care ne rugăm, tămâie şi untdelemn şi le dăm preotului. Acatistele se pot citi si acasă, de către fiecare credincios. Cei care citesc Acatiste trebuie să ştie că nu sunt unele mai puternice sau mai eficiente decât altele, ci totul depinde de cel care citeşte, adică de credinţa şi convingerea cu care se roagă.
CUM SE SCRIU MUMELE PE POMELNIC SI PE ACATIST
Numele celor dragi pe care vrem să le pomenească sfinţiţii preoţi, trebuie scrise pe pomelnic corect, aşa cum le-au primit în Taina Sfântului Botez şi nu folosind prescurtări (Bobo, Noni, Piti, Mimi, Nae, Uţa, Miticuş, Coco, Bibi, Ela, Ică, Tutu, Miţi...) sau diminutivele cu care i-am alintat noi sau cei din jurul nostru.
MENŢIUNI CARE NU TREBUIE SCRISE ÎN POMELNICE
Copii din lume fără nume. Este cu totul greşit a scrie aşa ceva, fiindcă neavând nume, preoţii nu-i pot pomeni şi apoi scrie „din lume", adică din care lume? Lumea aceasta sau cealaltă? în lumea aceasta nu mai sunt, iar în cealaltă nu i-a primit Dumnezeu, nefiind botezaţi.
Biserica nu s-a rugat şi nu se roagă niciodată pentru copiii avortaţi, întrucât are fixată o învăţătură în această privinţă. Copiii avortaţi nu intră în împărăţia lui Dumnezeu, ei rămân în planul iconomiei, milei şi iubirii divine. Neajungând momentul naşterii şi mai ales al botezului, ei nu sunt părtaşi împărăţiei lui Dumnezeu în care se intră numai prin botez: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3:5).
Cei sinucişi nu trebuie trecuţi pe pomelnice, întrucât conform Sfintei Scripturi nu sunt iertaţi în veac: „Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică" (Marcu 3:28-29). Deci, pe cei ce şi-au curmat firul vieţii, căzând în păcatul deznădejdii, nu trebuie să-i punem pe pomelnic.
ALTE CERERI CE N-AR TREBUI SĂ FIE NOTATE ÎN POMELNICE
-          Domeniul cererilor de pe pomelnice este foarte mare. Foarte mulţi credincioşi, alături de nume adaugă pe pomelnic: Să vând video şi să nu mai vină garda financiară pe la chioşc; Baftă la revizie; Mersul de bine în afaceri; Să fiu văzută bine de şefi şi de restul personalului; Să fiu văzută bine de patron; îmblânzirea şi potolirea şefilor; înmuierea inimilor şefilor lui Lilică...; Obţinerea unei funcţii importante la locul de muncă; Avansarea în funcţie; Câştig de bani; Strângere de bani; Noroc şi câştig de bani ; Baftă; Succes şi prosperitate; Noroc şi mergere de bine ; Noroc, sănătate şi dar de la Dumnezeu; Noroc să aibă în viaţă... Asemenea cereri nu trebuie să-şi aibă locul în pomelnicele noastre fiindcă Dumnezeu ne-a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 16:33). Iar despre idolul Noroc, iată ce ne spune Părintele Cleopa (în „Ne vorbeşte Părintele Cleopa", volumul 7, pagina 68): „Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe DRACUL NOROC, zicând: Pentru norocul fetei, norocul băiatului, pentru norocul familiei. De ce mi-aţi pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon care a secerat milioane de suflete...

-          Aducerea cât mai repede, a ursitei, a destinului; Dezlegarea cununiilor; Dezlegare de cununie şi grabnică căsătorie; Mă rog pentru un bărbat bun fără vicii; Să mă dorească, să mă iubească cu o dragoste adevărată, să se gândească în orice moment numai la mine şi să nu mai fie timid în prezenţa mea; îndepărtarea femeilor beţivane, desfrânate şi clevetitoare care vor să ne distrugă familia.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu demnitate şi libertate. Ca atare, omul este o fiinţă demnă, adică este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră"...(Facerea 1:26). în acelaşi timp omul este înzestrat cu liberul arbitru, omul fiind liber să aleagă „ calea luminii" sau „calea întunericului". Deci nu există scrisa, destinul sau ursita cuiva, sau alt fel spus predestinarea, ci există doar PREŞTIINŢA lui Dumnezeu. Chiar punerea ursitorilor la copii este păcat, fiind o reminiscenţă păgână. Spre exemplu: dacă ar exista,, scrisa", la judecata lui Dumnezeu ar spune femeile cu avorturi sau cei care au făcut desfrânare: „Doamne, pentru ce vrei să ne judeci, Tu ne-ai predestinat să facem aceste păcate iar noi le-am făcut!". Cât despre dezlegarea cununiilor, în Molitfelnic, cartea după care slujesc preoţii, nu există nici-o asemenea rugăciune.
-          întâlnim şi dorinţe de genul acesta:Dreptate în procesul de partaj cu fosta mea soţie; Reuşită la tribunal (curtea de apel) în procesul cu robii lui Dumnezeu...; Câştigarea judecăţii în dosarul 19049/2003...; Să fiu lăsată în liniştită posesie în curtea mea; Demararea lucrărilor pentru apă şi rezolvarea problemelor pământului; Ferirea de accidente pe şoselele şi autobenzile de circulaţie naţionale şi internaţionale
DESPRE ACATISTELE DE BLESTEM
Uneori, ce-i drept foarte rar, se aduce la Sfântul Altar câte un pomelnic pe care scrie aşa: Să le dea Domnul Dumnezeu duşmanilor ce ne doresc ei nouă... (adică ce facem, venim la Sfânta Biserică să blestemăm sau să ne rugăm?). Iată încă un exemplu: într-o zi o venit la mine un om înaintat în vârstă şi m-a întrebat: „Părinte nu cumva ştiţi unde este biserica neagră, pentru că vreau să mă duc acolo şi să dau un ACATIST DE BLESTEM pentru nişte vecini de-ai mei care mi-au făcut mult rău în viaţă." Eu i-am spus: „Tăicuţă dragă, biserica neagră nu se află în Craiova, ci în Braşov, şi nu se numeşte aşa pentru că acolo s-ar primi acatiste de blestem, ci pentru că au incendiat-o turcii. însă iată ce ne-a poruncit Dumnezeu: «Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi... Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul... Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele » (Romani 12:14-19-21".
DESPRE VISELE URÂTE ŞI DESPRE FARMECE
Alţi creştini insistă în pomelnice cu cereri către Dumnezeu pentru izbăvirea de vise urâte şi de farmece, ca în exemplele următoare: îndepărtarea viselor urâte din somn; Ferirea de duşmanii vizibili şi invizibili; Anihilarea blestemelor; Eliberare de sub atacurile satanice; Plecarea farmecelor şi releleor din casă; Spargerea de farmece şi spor în toate; Limpezirea minţii duşmanilor şi îmblânzirea lor; Ferirea de farmecele şi aruncăturile de la casa noastră; Alungarea necuratului de lângă noi; Alungarea ghinioanelor; Izbăvirea de vrajbă...
Trebuie ştiut faptul că, farmece există, se fac, dar nu în acea măsură exagerată cum cred unii. Toţi cei care nu se roagă dimineaţa, aprinzându-şi „candela sufletului", nu se roagă seara, nu iau anaforă şi apă sfinţită dimineaţa pe nemâncate, nu spun „Tatăl nostru" de câte ori se aşează la masă, nu-i mulţumesc lui Dumnezeu după ce se ridică de la masă, nu merg în fiecare Duminică la Sfânta Biserică, nu postesc cel puţin Miercurea şi Vinerea, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc (cel puţin de 4 ori pe an), nu aprind candela în casă cel puţin când se roagă, nu fac în fiecare sfânt post sau cel puţin o dată pe an sfeştanie casei în care stau...sunt convinşi că au „FĂCĂTURI". Adevărul este cu totul altul: NU SUNT PE CALEA LUI DUMNEZEU!. De fapt creştinii care participă cu regularitate la slujbele din Sfânta Biserică Ortodoxă ştiu că, dacă n-au făcut rău nimănui, chiar dacă cineva ar face farmece împotriva lor, ele nu se prind, pentru că nu îngăduie Dumnezeu aşa cum ne şi spune prin gura Sfântului Apostol Pavel:„...fiţi înţelepţi spre bine (adică să faceţi bine pe cât vă stă în putere) şi nevinovaţi faţă de rău (adică să nu faceţi rău nimănui). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana (diavolul fiind duh, nu poate să"fie zdrobit sub picioarele cuiva dar ceea ce scrie aici se poate tâlcui prin faptul că Dumnezeu nu-i va îngădui să facă rău)"(Romani 16; 19-20).



sursa: www.ortodoxia.md

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an